>>La prima vedere,pare a fi o carte anostă,plină de nonsensuri.Cu toate acestea,a reuşit să imi reţină atenţia,deoarece am dorit să compar conţinutul cu impresiile date de titlu.
Referindu-mă strict la cei ce au ajuns în punctul incipient al trăirilor de adolescenţi,consider că o parte din ei percep ideile transferate pe file drept momente cheie spre descoperirea lor lăuntrică,iar cei ce reprezinta cealaltă parte văd anumite etape ca fiind fade şi ajung în final să creadă că toată cartea este la fel.Trăirile si simţămintele pe care le-am avut în momentul când urmăream rândurile sunt de nedescris.Uitam cine sunt,ce personalitate am şi mai presus de orice,imi simţeam tâmplele presate.Eram obligată să îmi privesc mişcările într-o oglindă,fiind închisă într-o cameră obscură.Îmi priveam viitorul,făcându-mi scrupule,deşi observam că dublura mea şi-a început experienţele sufleteşti de la o vârstă mai înaintată.Gesturile noastre erau aproape identice,dar sentimentele se diversificau,fiind în legătură cu persoane diferite.Nu mi se puteau desprinde ochii de la deformările oglinzii şi de la bucăţile sale finisate perfect.Se completau una pe cealaltă,exact ca ascensiunile situaţiilor cu care ne confruntăm în viaţă.
Am început să ne destăinuim secrete.Dublura mea îmi împărtăşea simţăminte de pe durata dezvoltării sale psihice.De asemenea,îmi explica anumite opinii de natură virilă şi reuşeam să le percep ca pe cheia cunoaşterii perioadei prin care voi trece pentru o scurtă perioadă de timp.De fiecare dată când îmi întrerupeam lectura,se desprindea o parte din fiinţa mea.Mă cuprindea nostalgia zilelor pierdute,a clipelor sfâşiate de trecerea timpului şi simţeam că îmbătrânesc brusc.Dar,totuşi,vroiam să descopăr tainele adolescenţei înainte să vină vremea cunoaşterii lor pe deplin.
Toţi pornim de la aceleaşi crize.Ajungem să ne dezvoltăm cu ajutorul lor,deşi ele sunt diferite de la persoană la persoană.Simţim nevoia de a afla cât mai multe lucruri,iar asta am încercat să fac.Nu mă puteam opri din citit.Reluam ideea unei fraze interesante de zeci de ori,până descopeream un răspuns potrivit.În fiecare zi aflam câte o opinie nouă în legătură cu această perioadă şi înaintam în atingerea scopului meu: cunoaşterea paşilor potriviţi spre un viitor lipsit de crize şi de suferinţe în anii adolescenţei.De altfel,tinereţea înseamnă pentru mine urcarea unor trepte ce duc la o atitudine matură,sădite în aspectul nostalgic,de sobrietate al acesteia,învăluit pe alocuri de momente ce îţi conferă consolare.Clipele de calm,de relaxare ar fi bine să fie transpuse în locul leziunilor de pe sufletul meu.Tind să cred câteodată că sunt neurastenizată în timp ce citesc şi brusc sunt întreruptă.Îmi displace ca cineva să îmi fure din timpul preţios în care trebuie să aflu scopul meu in viaţă şi cum să îl îndeplinesc.Pot spune că citeam şi dimineaţa pentru a reflecta mai târziu la cele aflate,iar dorinţa mea de a termina cartea era mai aprigă cu fiecare secundă pierdută.
Simţeam că situaţiile noastre semănau din ce în ce mai bine,deşi motivele ce declanşau crizele şi gesturile evazive rămâneau diferite.Important era că vieţile noastre se intersectau în punctul numit adolescenţa.Inspiram trecutul său şi îl comparam cu al meu,găsind din nou lucruri comune.Absorbeam amintirile dublurii mele şi credeam că voi fi mai presus de restul tinerilor din ziua de astăzi.Şi câteodată îmi pierdeam încrederea în mine.Mă scufundam în tăcerea nopţilor pierdute în singurătate,având remuşcări şi încercând să combat viciile vieţii sufleteşti.Dar toate aceste lucruri mi se prezentau ca într-un vis.Încă nu realizez dacă luptele mele interioare erau reale sau nu.Aveam momente când mă enerva prezenţa oamenilor.Nu îmi dădeam seama dacă vroiam să imit protagonistul sau doar îmi trăiam viaţa privită în genere ca pe un joc.Cert este că am considerat aceste schimbări,pe care le trăiam împreună cu dublura,oportunităţi pentru a-mi desluşi comportamentul.
Iar,uneori,mă plictiseau cercetările.Vroiam să alunec pe drumuri cunoscute în cercetarea unor dovezi reale despre personalităţi ce nu mi-au captat atenţia.Dar, după aceste momente efemere,îmi recăpătam cumpătul şi încercam să urc în continuare pe treptele prăfuite.Reveneau acele sentimente de nelinişte sufletească,împânzite de deciziile răsfrânte ale altora.Având totuşi viziunile proprii despre viitor,am păşit cu încredere spre aflarea tainelor legate de adolescenţă.
Cu cât citeam mai mult,îmi dădeam seama că trebuie să mă frământ mai puţin.Degeaba încercam.Dublura mea căuta maturitatea,iar eu scăparea din închisoarea anilor de chin ai tinereţii.De ce?Fără tinereţe nu poţi construi bazele urmărilor.La fel cum fără bătrâneţe nu poţi să îţi îndeplineşti scopurile.Este vorba de un puzzle.Viaţa reprezintă o lucrare la care participă un singur om.Îşi aşează cu grijă piesele în ordine,figurând o imagine pozitivă sau negativă.Încerc să optez pentru prima variantă,dar reuşesc să o îndeplinesc pe a doua.Sau poate este doar părerea mea negativă.Mesajul cărţii m-a răvăşit de fapt şi totuşi mi-am dat seama că eu căutam ceva imposibil.Trăiesc în prezent,nu mă hrănesc din trecut şi viitor.Şi, trăind,voi descoperi secretele acestei perioade,îndurând anumite stări şi crize.Timpul va rezolva tot.
“Romanul adolescentului miop” m-a provocat,mi s-a parut destul de bun,deoarece m-a ajutat să realizez că nu aveam un scop bine stabilit si în acelaşi timp l-am urât…<<
~Rebeca
Luna aşterne o pătură de amintiri
pe nisipul rece.
Întinşi pe spate,
privim chipul lunii
pe cutele de apă
ce se sparg la picioarele noastre.
Umblăm pe urmele scoicilor,
intrăm în mare,
ne scufundăm,ţinându-ne ochii
deschişi.
Ne rotim printre peşti,
ni se încolăcesc alge în jurul
gleznelor,
şi lăsăm în urma noastră
dâre de nisip risipite.
Te pierd şi,o dată cu tine,
pierd şi speranţa regăsirii noastre.
Înot până la mal,
senzaţia de sufocare dispare.
Mă aşez,
iau un pumn de bobiţe sfărâmate
şi suflu spre oglindirea lunii,
pe apa cristalină.
Iti simt rasuflarea in amurg,
Imprimata in timpanul meu.
Te aud printre cuvintele insirate
Pe o tabla de sah,
Si ma pierd.
Imi ascund gandurile,
Ma uit intr-un punct fix,
Inspir urma de fum lasata de
Ultima-ti tigara aprinsa.
Incetam sa vorbim.
Corpurile noastre sunt incandescente…
Aforisme?Aforisme?
Tacerea ne inunda sufletele,
Calda,iar noi nu suntem plini de verva.
Ne apropiem,
Nu avem chef de anecdote,
De simple vorbe,
Aruncate fara niciun rost.
Ne apropiem,ne soptim calmi,
Cateva gesturi involuntare,
Rasar pe neasteptate.
Ne alergam prin holurile microscopice,
Ecoul ne acompaniaza,
In cantecul nostru plin de culoare,
Plin de viata.
Ne gasim asteptand.
Fumul se risipeste,stropi cad pe
Cioburile de sticla pe care calc,
Iar totul se pierde in taina
Crepusculului.
Imi curg petale de flori din suflet si se varsa pe cimentul umed,plin de fisuri,amintiri reci si urme de pasi franti.Incerc sa le culeg,dar imi aluneca printre degete.Se scurg clipele,iar o data cu ele si picaturile de ploaie.Alunec pe strazi,ma pierd,aud in surdina o melodie de pian inabusita ce imi inspira nostalgie.Peisajul ma tulbura.Zilele de toamna imi sunt atat de cunoscute,dar ma deprima.Ma copleseste o stare febrila.Luminile se aprind pe alocuri si raspandesc cercuri de umbre degradate in jur,imprimand si cate un rotocol luminos pe caramizile infipte in peretii caselor de pe alee.Mi-as dori sa fiu propulsata in mijlocul unui camp,sa alerg,sa simt iarba pura strecurandu-se printre degetele-mi tremurande,sa ma eliberez,sa plutim in rafale de vant diforme.Te-as simti umblandu-mi usor prin vene,vocea ta ar fi impregnata in timpanele mele,desi este doar un vis,il pot transforma in realitate.Dar nu am curaj,pasesc sfios,incet,dar ma intorc si ma trezesc la realitate.Imi privesc chipul intr-o balta,realizez ca ploaia s-a oprit,ma ridic de pe pavajul ud si incerc sa imi adun petalele de flori frante.
10.Florence & The Machine – Rabbit Heart (Raise It Up) 9.Cajun Dance Party - Amylase 8.The Twilight Singers - Blackbird And The Fox 7.The Black Rabbits – Hypno Switch 6.The last shadow puppets - My mistakes were made for you 5.Blue Foundation – Bonfires 4.The New Limb – Bizarre Love Triangle 3.Blue Foundation – Eyes on fire 2.Cat Power – The greatest 1.Radiohead – Reckoner
Mi-as dori sa ma eliberez,sa zbor,sa simt aerul rece trecand usor printre aripile mele de hartie.As vrea sa uit de tot ce ma inconjoara,sa pot visa in continuare,dar realitatea imi spulbera orice dorinta,orice rabufnire.Cad pe ganduri.Se izbesc unul cate unul creand disconfort si neliniste,iar eu raman dezorientata incercand sa urmaresc sirul lor,sirul propriilor mele ganduri.Incerc sa ma linistesc si incep din nou sa ma gandesc la o cale de a evada.Dar e imposibil.Pur si simplu nu exista o iesire din acest labirint impanzit de copaci.Ma hotarasc sa astept pana va aparea de la sine o iesire ce ma va duce spre casa.Si totusi daca va aparea o anumita iesire,va fi reala?Sau va fi doar o capcana,un loc nesigur unde niciodata nu ma voi simti bine si oamenii vor fi pe urmele mele intotdeauna?Nimeni nu ma asculta,nimeni nu ma poate auzi.Doar arborii isi apleaca istoviti crengile asupra mea incercand sa comunice.Mi-as dori sa fie cineva aici,sa ma pot consulta,sa putem iesi mai repede.Cu siguranta aceasta padure nu este pustie.Cineva imi priveste fiecare miscare,asculta fiecare vorba de a mea si imi simte fiecare rasuflare.Incep sa privesc linia orizontului iar si iar,dar fara rost.Ramurile impanzeau cerul si astfel ramaneam pe dinafara,fara vreun reper vizual.Acum mi se pare ca ma adaposteste padurea,simt ca natura face parte din viata mea.Incepe o tornada de frunze,dar imi gasesc loc intr-o scorbura.Chiar daca ma tem,stiu ca nu voi pati nimic.Va fi relaxant sa privesc jocul frunzelor ce se izbesc una de cealalta intr-un ritm alert.Ma uit necontenit la ele,le admir,le gasesc interesante.Parca vor sa imi comunice ceva.O cale spre iesirea din acest loc?Observ ca daca ma gandesc la libertate,tornada se opreste.Vor sa ma tina in captivitate?Si-au inceput din nou jocul lor splendid.Plutesc,se leagana,sunt spulberate in mii de particule de praf de catre vant.Nu are rost.Nu voi scapa niciodata de aici si asta este.Praful raspandit de frunzele aramii isi gasesc adapost in scorbura mea larga,iar eu expir brusc si zgomotos,inghit particulele si cad pe spate extenuata din cauza lipsei somnului.
A perfect world? Oh,it’s very difficult to imagine,because only God is perfect.But since the world is his creation we can hope that we could have a perfect world someday.Why don’t we have a perfect world now?Maybe because we don’t deserve it yet.A perfect world would be dominated by love not by bad actions such as violence,crime,disorder. If I could draw what I often dream I would have many pictures with certain messages.For a while I have a dream that is haunting me more and more.Every night I think of a perfect world represented by a man who comes out of the sea.He appears like a seaspirit that is going to make a perfect world on the earth.His name is Ronald,he has pale green eyes,a gorgeous smile,freckle,red cheeks and has red hair.He live with a host family.He gets older and older and wiser and wiser every day.He tries to understand what is happening with people and their actions.At an early age he discovers that the society is wrong.People are not free and happy and others live from day to day.He is decided to build a new perfect world.At 20,Ronald starts to organize actions for different causes like starvation,diseases,stopping crime,violence,hatred etc.People listen to him because he is charming and convincing and his ideas are very interesting.The actions have spread all over the world.The majority of people have reacted and many things have wonderfully changed.But some people want to kill Ronald,and they are going to be arrested.He thinks that these people can’t change themselves and his job is done here.Ronald also thinks it is very hard to have a common perfect world,a perfect world for all of us.But everybody has their perfect world in their soul and mind.We must try to put them together.If we could do that,we will find inner peace.
“Scriu in jurnalul meu rufos tot ce se intampla? Tot ce gandesc? Eu spun ca da dar nu pot posta si pe blog totul. Sunt aici multe secrete ce trebuie pastrate. Daca as posta totul oare ce vor crede ceilalti despre mine? Ce va urma? Dar oricine are secrete. Terminand <probabil> subiectul acesta pot spune ca imi privesc jurnalul si observ , compar stilurile de scris . In trecut scriam fiecare amanunt in legatura cu zilele petrecute la scoala. Ma legam de lucruri banale. Apropiindu-ma de vara am inceput sa scriu ceva mai mult si mai complex. Pur si simplu jurnalul era ca un mod de a ma descarca , si chiar daca nu scriam in fiecare zi , surprindeam momente foarte importante cu ajutorul unui limbaj ”artistic” . La un moment dat era putin surprinsa de cat de repede mi-am schimbat opiniile , unele gesturi, chiar felul de a gandi . Iar acum imi pasa prea putin ca sa ma mai gandesc la astfel de lucruri. Toate sunt aspectele vietii. Noi nu putem decat sa urmarim aceste ” reguli ” ce sunt respectate de secole intregi. Apropo de aceasta ” discutie ” despre -aspectele vietii-, unii oameni cred in destin. Chiar si in romanul lui M.Drumes,” Scrisoare de dragoste” , protagonistul credea in destin. Daca m-ar intreba cineva daca sustin ideea existentei destinului nu stiu ce as raspunde. Sa fim sinceri, chiar si cei care dau raspunsuri prompte au dubiile lor. Nu conteaza tonul cu care afirmi ceva ( nu conteaza mereu ). Si lasand si destinul la o parte , sa revenim la primele idei. Pot spune ca in prezent sunt multumita de felul meu de a scrie. Sunt si intr-o perioada in care nu am destula inspiratie pentru a scrie ” filozofii ” , dar ma multumesc cu ceea ce reusesc sa creez. In 2010 mi-am pierdut increderea in mine,iar acum incerc sa imi revin si sa reusesc tot ce mi-am propus anul acesta. Si ii multumesc Larissei ca mi-a amintit ( prin ultima ei postare din 2010 ) de dorinta sau dorintele de la 00:00, 1.01.2011. Ele au fost rostite in gand si cu siguranta se vor indeplini.” Cam atat pe azi. Va las .
-Rebeca-
Sursa: Jurnal
Strivesc sub picioarele mele frunze solitare,purtate adesea de vant prin pustiu.Pasesc pe ele ,pe ultima lor suflare si se sting din viata…Apoi umblu pe orizont.Ma pierd si ajung in fata unui copac sadit adanc in pamant ,luand forme bizare,chiar lugubre.El doar soptea ceva neinteles,intr-o limba necunoscuta.Inchid ochii timp de 5 secunde ,iar la deschiderea acestora ma aflu in fata unei paduri pustii. . Totul mi se parea atat de nefiresc,atat de ciudat! Parca as fi ajuns intr-un univers paralel. Frica crestea cu o intensitate destul de mare si simteam cum se acumula o cantitate foarte mare de sange in vasele cerebrale.Am inaintat mai multi pasi ..dupa trei ore de mers singura am poposit la umbra unui copac ce semana izbitor de bine cu cel ce imi deschise calea spre nesfarsitul codru.Adorm.Se auzea doar fosnetul crengilor.Intr-o ora ma trezeste sunetul unui corn.Alerg dar ma indrept spre o zona mai intunecata . Sufletul meu era inghetat de frica.Nu gasisem nimic… Ma inconjurau doar copaci,frunze si cate o vietuitoare amortita si adormita.Incerc sa imi imaginez ca nu este real..dar ma complicam si mai mult.Oare cand voi iesi din acest labirint?…..
